Silent Hill

Silent Hill este un oraş fantomă - legenda spune că incendiul izbucnit în '74 continuă să mistuie în măruntaiele muntelui, iar străzile pustii sunt acoperite de funinginea ce continuă să cadă, molcom şi implacabil.

Nu-i tocmai locul potrivit să-ţi pierzi fetiţa de 10 ani (Radha Mitchell porneşte singură într-o călătorie fără întoarcere şi nimic din lumea asta n-a pregătit-o pentru ce va afla aici - şi nici pe voi) şi nu-i tocmai momentul să puneţi întrebări apropo de creaturile incandescente, de supravieţuitorii baricadaţi în biserică sau de soţul eroinei (Sean Bean) care pare s-o caute, la rându-i, exact în locul în care se află... sau nu? Cineva spunea că un film care trebuie să-ţi provoace senzaţii mai mult sau mai puţin primare nu trebuie să-ţi răspundă şi la întrebări - păcatul major al acestui Silent Hill (pe lângă faptul că e prea aglomerat, prea zgomotos şi prea agresiv) e că încearcă să şi explice ce şi cum, lucru care unui David Lynch, de exemplu, nici nu i-ar fi trecut prin cap.